A început cea mai mare etapă a campaniei de vaccinare, cea destinată tuturor românilor. Este vorba despre etapa a treia, în care orice persoană cu vârsta de peste 16 ani se poate imuniza împotriva coronavirusului. Oamenii vor însă să știe cu ce vaccin vor fi imunizați în momentul în care se programează.

Atât în mediul online, cât și în viața de zi cu zi sunt tot mai mulți români care se declară nemulțumiți de faptul că nu pot ale un anume vaccin. Aceștia nu cunosc cu ce sunt vaccinați în momentul în care sunt programați oficial prin intermediul platformei sau prin telefon. La ora actuală, în România se folosesc doar trei tipuri de vaccin, iar în funcție de data la care ați fost programați pentru rapel puteți ști cu ce veți fi imunizați.

vaccin coronavirus
vaccin coronavirus

Cum îți dai seama cu ce te vei vaccina, în funcție de data rapelului

Este foarte ușor să îți dai seama cu ce vaccin ai fost programat, în funcție de data la care ești programat la rapel. Pentru persoanele care au rapelul în 21 de zile de la data primului vaccin, înseamnă că se vor vaccina cu Pfizer. De partea cealaltă, cei care au rapelul la 28 de zile, înseamnă că sunt imunizați cu Moderna.

În schimb, cei care au rapelul la 56 de zile înseamnă că se pot vaccina cu vaccinul produs de Astra Zeneca Oxford. Vaccinul acesta are cea mai mare distanță între prima doză și doza de rapel. În România urmează să apară și primul vaccin aprobat la nivelul Uniunii Europene cu o singură doză. Este vorba despre Janssen, produs de Johnson and Johnson.

Campania de vaccinare a debutat în România, pe data de 27 decembrie, cu vaccinul Pfizer. Nici două luni mai târziu, pe 3 și respectiv 15 februarie, au fost aprobate vaccinurile de la Moderna și Astra Zeneca.