Nici anul acesta, Paștele și sărbătorile religioase din acea perioadă nu vor putea fi celebrate în mod normal. Din cauza pandemiei, oamenii nu se vor putea bucura pe deplin de Învierea Domnului.

Astfel că anul acesta ne gândim din nou că va fi un 2021 fără „spălarea picioarelor” în Joia Mare, fără sărutarea Crucii în Vinerea Mare. De altfel, slujba de Duminica Floriilor va fi celebrată doar în incinta bisericilor. Astfel de reguli au fost și în 2021. În România, regulile ar putea fi și mai drastice, dacă noile tulpini se răspândesc.

„Pentru celebrarea ritualurilor religioase din Duminica Floriilor, Joia Sfântă, Vinerea Mare, sunt valabile indicațiile de anul trecut” – precizează Congregația pentru Cultul Divin.

În Italia, la ora actuală au fost incluse încă patru localități din regiunea Lombardia în izolare. Acestea au intrat în zona roșie de miercuri seară. Mai mult, la Napoli a fost descoperit un virus cu tulpină nouă, nu a mai fost întâlnită până acum în peninsulă. Din acest motiv, pandemia a ieșit din nou de sub control din Italia.

reguli paste 2021
reguli paste 2021

Mutațiile virusului fac ravagii în Italia

Noile mutații ale coronavirusului au îngrozit din nou Italia, mai ales că în mai mult zone 60% dintre cazurile de îmbolnăviri sunt cu tulpinele noi. Din această cauză, specialiștii în Sănătatea Publică au hotărât să includă în izolare mai multe localități foarte afectate.  Mai multe zone au fost declarate roșii, din cauza noilor tulpini. Este vorba despre Lombardia – Viggiù, Mede, Castrezzato și Bollate. Și la debutul pandemiei, în 2020, aceste zone din Italia au fost foarte lovite de pandemie, ajungând pe lista neagră a celor mai afectate locuri din lume.

Agenția Rador mai anunță că specialiștii în Sănătate Publică au temerea că va exista riscul unei noi creșteri a numărului îmbolnăvirilor și deceselor provocate de coronavirus. Chiar dacă acum este în desfășurare campania de vaccinare, autoritățile se tem că numărul cazurilor tot va izbucni. În acest context, ministrul sănătății Roberto Speranza se gândește ca la fiecare final de săptămână, să se aducă o carantină generală a populației. Decizia este luată din cauza ultimelor săptămâni care au fost destul de aglomerate pe străzile publice. Acest motiv nu este unul îmbucurător, deoarece  s-a dat o alertă pe secțiile de terapie intensivă. Vinerea viitoare se va face o nouă analiză, iar apoi se vor decide regulile finale pentru populație.