Paștele catolic are loc mâine seară! Iată regulile stabilite de MAI, pe timp de pandemie

Cum Paștele catolic are loc sâmbătă seară, iar majoritatea țării se află sub restricții, autoritățile au luat noi decizii. Ministerul de Interne relaxează măsurile în noaptea Învierii.

paste catolic
paste catolic

Sâmbătă spre duminică, în noaptea de trei spre patru aprilie, o serie de restricții din România se vor relaxa. Circulația va fi permisă între 20.00 și 2.00 pentru ca cetățenii români de religie catolică să poată participa la slujbele destinate Paștelui catolic.

Ministerul Afacerilor Interne a explicat că oamenii trebuie să respecte purtarea măştii de protecţie corect. Acestea trebuie să acopere gura şi nasul. Masca rămâne obligatorie în spaţiile publice, inclusiv în locaşurile de cult pe timpul oficierii slujbelor religioase. Anunțul a fost făcut de Monica Dajbog, la Centrul Naţional de Conducere Integrată.

paste catolic
paste catolic

Cum se va face accesul

Aceasta a mai explicat pentru români și că accesul credincioşilor în spațiile destinate slujbelor sau în alte spaţii în care vor avea adunări sau procesiuni religioase se va face astfel încât să se asigure o suprafaţă de minimum 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de 2 metri între persoane. Dacă cei care participă la slujbă prezintă simptome de tuse, strănut, rinoree, temperatură sau orice alt simptom de coronavirus nu pot fi lăsați înăuntru.

Polițiștii și jandarmii, la datorie

În acest context, reprezentanții Inspectoratului de Poliție și cei ai Jandarmeriei Române fac apel la români să respecte măsurile de protecție împotriva coronavirusului. Reprezentanții Ministerului de Interne au făcut și recomandări pentru toate persoanele care vor participa la slujbele religioase din această perioadă.

Facem din nou apel la responsabilitate și la maturitate pentru a înțelege că toate măsurile dispuse de autorități pentru a preveni răspândirea virusului trebuie respectate pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jur”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

Mai bine de 5.000 de pompieri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență vor asigura intervențiile în caz de nevoie și că peste 4.200 de polițiști de frontieră vor fi zilnic la datorie în tot teritoriul, ca în fiecare an. În medie, vor acționa zilnic în acest weekend 10.000 de polițiști, dar și peste 4.000 de jandarmi.

Pe lângă perioada de timp anunțată, rămân în vigoare celelalte măsuri de protecție sanitară, anuntă și Jandarmeria Română, într-un comunicat.

Este primul week-end al vacanței școlare, așa că atenția noastră va fi direcționată către zonele turistice, pentru siguranța cetățenilor: și cea fizică, și cea sanitară. Iată de ce, în aceste zone am mărit numărul de patrule, peste 300 de jandarmi fiind angrenați în această misiune„, precizează Jandarmeria.

Paștele Catolic se celebrează, anul acesta, duminică, 4 aprilie. Cel ortodox va avea loc pe 2 mai, la o distanță de aproape o lună de cel catolic.